(text publicat în revista „Dilemateca”, anul II, nr. 10, martie 2007)
1. A.L.Ş. este unul dintre puţinii specialişti români (adesea şi il numero uno) în opera unor regizori care au marcat definitiv Cinemaul (Godard, Hitchcock, Bergman, Paradjanov, Pasolini, Kar-wai, Tarantino etc.), cărora le observă şi analizează „stilemele” ca nimeni altul. Citiţi-i subtilele disecări ale unor filme-cult (de la Vertigo şi Persona la De ce trag clopotele, Mitică? şi 2046) şi vă garantez că veţi (re)vedeţi cu alţi ochi aceste pelicule.
2. Criticul de film este „posedat” de „demonul teoriei”, iar concluziile la care ajunge sunt pe cât de inedite şi imprevizibile, pe atât de convingătoare şi fermecătoare. Acolo unde majoritatea confraţilor văd un fâs epocal, deşi acoperit cu Oscaruri (cazul Titanic-ului), el descoperă „un film de o complexitate cu atât mai seducătoare, cu cât este ascunsă sub aparenţele unui divertisment popular”. Pentru A.L.Ş., Toy Story 2 este „o – teoretic, infinită – punere-în-abis a stării de Jucărie”, iar Alien vs Predator – un „eseu hollywoodian” despre „metamorfozele solidului”, „metamorfozele Spaţiului” şi „chiar despre Timp” (mamma mia!).
3. Filmologul este capabil să tragă linie între ideologii (fie a sa, fie ale autorilor analizaţi) şi Cinema. Pe de o parte, A.L.Ş. se lasă sedus – nu însă şi manipulat – de Caché al lui Michael Haneke, plasându-l pe primele locuri în topul pe 2007 şi chiar în clasamentul celor mai importante filme ale anilor 2000, deşi nu înghite deloc „tezismul răsturnat” (politically correct) sau imaginea de „pastor left-wing” a regizorului austriac; pe de altă parte, „stilizarea” din Patimile lui Hristos de Mel Gibson („film «de dreapta», s’il en est un!”) i se pare „rizibilă şi rudimentară”.
4. Analizele sale sunt convingătoare şi datorită uşurinţei cu care autorul se raportează frecvent, avizat şi surprinzător, la arte şi alte domenii ale spiritului (literatură, muzică, filosofie, psihanaliză etc.). Mai presus de toate, A.L.Ş. este un bun cunoscător al artelor vizuale (de la picturile clasice la instalaţiile postmoderne, trecând obligatoriu prin fotografie, pe care o şi practică cu succes). „Dacă lipseşte ceva epocii de bulimie vizuală pe care o traversăm, acest lucru este tocmai reflecţia asupra imaginilor” – observă el pe bună dreptate, iar volumul său este şi o frumoasă pledoarie pentru (con)ştiinţa imaginii.
5. A.L.Ş. se numără printre foarte puţinii critici români capabili să poarte o adevărată polemică pe teme cinematografice, care să depăşească inevitabilul stadiu „mie mi-a plăcut filmul ăsta, ţie nu” şi viceversa, ajungând la probleme de interes general, nu doar cinefilic (Artă şi Manipulare, verdict critic vs „ortoptică”, naraţiune clasică vs „flux discontinuu” ş.a.m.d.).
6. Autorul îşi respectă cititorii şi îi tratează ca pe nişte egali; nu ţine să dea lecţii de cinema, ci doar să ofere câteva repere şi sugestii (teoretice şi analitice), fiind convins că „acel cititor ideal pentru care scrii (pentru care orice autor scrie – nu Cititorul, ci cititorul acela!) merită din plin acest pact de încredere”.
7. Pentru un critic de Cinema („artă a Prezentului”) preocupat de Memorie (asociată, ineluctabil, Trecutului şi Reprezentării), A.L.Ş. dovedeşte o Memorie cinematografică excepţională. „Iar, ca să existe Memorie, trebuie să existe o Iubire iniţială”, remarcă el însuşi, cu referire la Godard. De ce vedem filme este, în ultimă instanţă, o antologie a „eseurilor de îndrăgostit” (sedus şi seducător, în acelaşi timp) ale lui A.L.Ş. – o lectură obligatorie pentru adevăraţii cinefili.
Cum poţi să prezinţi în nici 4000 de semne un volum compozit şi totuşi unitar, în care pe fiecare pagină – din cele aproape 520! – un iubitor al Cinemaului poate găsi câteva fraze citabile/memorabile? Răspunsul meu a fost simplu: nu poţi! În aceste condiţii, am încercat să vă transmit câteva dintre impresiile mele de lectură, sperând că astfel vă veţi convinge mai uşor că Alex. Leo Şerban este o călăuză de încredere prin „Arcadia Cinema”.
Alex. Leo Şerban
De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema
Colecţia „Ego. Publicistică”
Editura Polirom, Iaşi, 2006
blog de cinema 